«Πνευματική φαρέτρα τοῦ Ὀρθοδόξου Χριστιανοῦ»
Părintele panareto
Televizorul, la modul general, este o tehnologie a vremurilor noastre, pe care, dacă o privim într-un context mai larg, poate în anumite cazuri să fie folosit. Poate dacă ar exista un canal (TV) al Mitropoliei, adică să aparţină exclusiv unei Mitropolii?! În acest caz cred că nu va vătăma, ci va fi de folos. Doar că ispita tot va exista.
Dacă s-ar fi putut ca cineva să poată avea acces doar la acest canal şi nu şi la celelalte canale, ar fi putut să fie ceva folositor. Însă există mare ispită atunci când cineva va poate prinde concomitent şi alte canale şi astfel totul, chiar şi ce este bun de văzut, se transformă într-o capcană. De aceea, aici în Sfântul Munte nu avem televizor. E interzis să avem televizor, pentru că ar fi fost o ispită. Ne-ar fi spus gândul cel rău: acum dacă am terminat treaba, să merg şi eu să văd cutare film sau cutare emisiune şi aşa mai departe, până când vin cele vătămătoare de suflet. Dacă s-ar fi putut să fie exclusiv un canal al Bisericii, ar fi fost bine. Iar în unele cazuri, foarte speciale, ar putea urmări cine televizorul, cu toate că cel mai potrivit este să nu se uite nimeni la televizor.
Ceea ce putem să sfătuim pe creştini este să procedeze cu discernământ, în funcţie de starea duhovnicească în care se află, în funcţie de condiţiile în care trăiesc – situaţia familială. Dacă sunt condiţii în care acel cineva poate să nu aibă deloc televizor, iar cei din jur sunt oameni duhovniceşti, aceasta este situaţia cea mai bună. Precum şi aici în Sfântul Munte, unde nu există televizor. Acesta este cel mai bun lucru. Să se scoată diavolul din casă. Precum susţinea şi Sfântul Cosma Etolianul: este diavolul înăuntru, în cutia aceea. Din nefericire, există situaţii în familie când copiii, mari fiind, greu se reuşeşte lucrul acesta sau chiar şi între soţi, se întâmplă ca unul să dorească televizorul, altul nu.
La nivel personal fiecare trebuie să ducă lupta lui. Să nu urmărească televizorul. Cel mai bun lucru este ca întreaga familie să fie duhovnicească, să nu aibă televizor. Dacă nu se poate, să se lupte fiecare în mod personal să nu se uite la televizor; să dea exemplul cel bun; să ducă el lupta aceasta. Este greu, bineînţeles !
Cândva unei familii care se spovedea le-a spus părintele duhovnicesc să vadă la televizor numai ştirile şi, fiindcă şi la ştiri apar imagini necuviincioase, iar aceştia erau oameni credincioşi, cu trei copii, s-au hotărât să întoarcă televizorul invers şi doar auzeau ştirile, fără să vadă. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, şi pe ei şi pe copiii lor, aceştia au studiat, au făcut familii cum trebuie. A văzut Dumnezeu lupta duhovnicească pe care au dus-o.
Cum afectează televizorul viaţa duhovnicească a creştinului ?
În primul rând ne mănâncă timpul, deoarece stă omul cu orele şi nu mai are timp de rugăciune; nu mai are timp să se vadă pe sine însuşi. Şi acesta este cel mai mic rău. Cel mai grav este faptul că televizorul prezintă teme păcătoase, numai şi numai ca să se vândă bine; lucruri care provin de la diavol şi, mai ales, temele sexuale, pentru că aici sunt atraşi chiar şi cei vârstnici şi cei însuraţi, dar mai ales tinerii şi, de aceea, nu poate spune nimeni că televizorul nu vatămă. Chiar dacă o susţine cineva, aceasta este o înşelare, se amăgeşte cel care spune că: „eu mă uit la televizor şi nu am nici o problemă, nici o vătămare”.
Aceasta este o înşelare, deoarece cu siguranţă va veni vătămarea (sufletească). Mai întâi este desfrânarea cu ochiul şi prin aceasta omul va suferi mai apoi căderi, fie la nivel individual, fie cu alte persoane şi astfel se conduce pe sine la distrugere.
Există mai multe modalităţi în care televizorul vătămă omul, fiindcă modul în care sunt prezentate diferitele teme nu este corect. În acest mod se urmăreşte, de fapt, spălarea creierului, manipularea şi exploatarea oamenilor. Chiar şi reclamele simple, ce nu sunt păcătoase, urmărind un câştig comercial, seduc omul, îi împrăştie mintea şi astfel, într-un final, omul îşi pierde liniştea sa. Televizorul aduce o mare tulburare sufletească, un zgomot înlăuntrul sufletului, îl scoate pe om dintr-ale sale.
Desigur, în general astăzi, societatea este extrem de zgomotoasă, însă lumea televiziunii este cu mult mai agitată. Televizorul nu-l lasă pe om să aibă mintea înlauntrul său, să se vadă mai bine pe sine, să se liniştească, să se roage. Violenţele care sunt prezentate, crimele – sau aud că prezintă de multe ori şi filme satanice sau despre magie – toate acestea îl influenţează negativ pe om.
Putem spune că şi în problemele politice televiziunea îşi spune cuvântul, impune punctul ei de vedere. Cei care au mulţi bani şi reporterii prezintă respectiva problemă aşa cum vor ei şi nu potrivit adevărului. Astfel, lumea îşi formează o părere deformată şi se amăgeşte, iar cei care au bani, aceştia supravieţuiesc. O să-mi răspundeţi că acesta este un fenomen general valabil şi nu se întâmplă doar în cazul televizorului. Se întâmpla la fel şi cu ziarele, şi cu periodicele. Atunci să se izoleze omul complet ? Nu spun acest lucru, dar omul trebuie să aibă în vedere toate aceste aspecte (ale mas-mediei), astfel încât să nu primească absolut tot ceea ce se serveşte fără să le compare şi să le deosebească.
Ce se întâmpla cu mintea omului când priveşte la televizor ? Ce efect au, spre exemplu, programele de ştiri?
Precum v-am spus, omul trebuie să aibă discernământ, pentru ca să poată să cântărească diferitele evenimente şi să le judece cum trebuie. Trebuie să aibă posibilitatea să nu se încurce, să nu se prindă cu totul în problemele respective. Dar aceasta este foarte greu de realizat. Oamenii trebuie să se preocupe de problemele şi datoriile personale şi să nu se lase ademeniţi, târâţi către altele.
Când omul se înrobeşte televizorului, atunci se păgubeşte şi la minte. La modul general, cum am subliniat mai înainte, televizorul îl scoate pe om din sine şi nu-l lasă să se vadă pe sine. Pe urmă greu este să se mai roage. Cum va mai putea citi rugăciunea de seară ? Nu mai vorbim că dacă se culcă omul în mod păcătos (fără rugăciune), alungă harul dumnezeiesc din casă. Cum pot fi prezenţi Hristos şi Sfinţii în casa noastră, dacă noi am părăsit lucrurile acestea (rugăciunea, viaţa duhovnicească), lăsând în schimb televizorul să le aducă pe toate cele ale lui. Foarte greu este ca cineva să se mai poată concentra la rugăciune după aceea. Omul, ca să-şi poată vedea sinele, trebuie să stea să se liniştească, să se roage şi să cerceteze anumite cărţi bune. Această situaţie este foarte bine surprinsă de cuvintele Mântuitorului: „Lumea întru viclenie zace, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”
Creştinii trăiesc în lume, dar trebuie să ducă lupta duhovnicească. Să nu fie influenţaţi de cele lumeşti, pentru ca să nu fie robiţi de acestea. Pentru că, în final, televizorul este o robie. Înrobeşte pe om şi aceasta o păţesc mulţi tineri astăzi, nu se mai dezlipesc de televizor.
JJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJJ
Mulţi spun că televiziunea acţionează ca un drog, parcă-i hipnotizează pe oameni.
Nu ştiu exact ce se petrece din punct de vedere ştiinţific, dar aceasta se poate întâmpla prin influenţa diavolului. Răul vine, vine şi păcatul, apoi totul devine patimă. Când este în patimă, omul este în robie, iar patima este o înrobire a omului. Aşa ajunge de nu se mai poate dezlipi după aceea de televizor. Ca şi cum ar fi legat de nas şi cineva îl trage cu forţa. Aud şi eu diferite lucruri de la creştinii care se luptă, săracii, cu televizorul! Dar dacă devine patimă, îţi spun că nu se mai pot dezlipi de televizor, deşi înţeleg foarte bine că le face rău. Devine robie. Devine patimă.
Cum se naşte această patimă şi cum lucrează patimile înlăuntrul omului când se uită la televizor?
Fiecare în funcţie de patima, de slăbiciunea pe care o are. Dacă are o slăbiciune trupească va avea patimi trupeşti (lăcomia pântecului, desfrânare), căci televizorul hrăneşte aceste patimi, el excită simţurile şi produce o mare tulburare sufletească şi trupească. Dacă vede omul crime, de acolo îşi ia anumite modele şi astfel este ademenit către cele rele. Chiar şi patima lenevirii, este hrănită, fiindcă oamenii, stând şi uitându-se în continuu, nu fac decât să îşi omoare timpul, să-l piardă inutil!
Copiii acordă mult timp televizorului. Ce îi atrage către acesta?
Pentru copii, noi cei mari purtăm cea mai mare răspundere. Noi îi amăgim, căci îi lăsăm să fie ademeniţi de diferitele programe pe care le îngăduim să le urmărească. Copii nu au discernământ şi de aceea pot fi înşelaţi mult mai uşor decât cei mari. Când nu este discernământ şi se face şi propagandă, tineretul este cel care suferă cel mai mult. Chiar şi cei foarte mici sunt vătămaţi, încă de la vârsta grădiniţei.
Poate omul să facă rugăciune dacă în prealabil s-a uitat la televizor ?
Decât nimic, nu e rău că fac şi această rugăciune. A nu face deloc este şi mai rău. Dar există rugăciune şi rugăciune (părintele se referă la calitate). Când sufletul este tulburat din cauza televizorului, greu este să mai poată cineva să se roage bine. Dar, decât nimic! Rău nu este. Cred că trebuie să fim cu multă luare aminte în această situaţie. Poate că sunt sever, dar …
Părintele Stareţ a interzis celor ce ies din mănăstire să se uite la televizor. Şi ne-a spus următoarele: era un părinte aghiorit care vorbea la televizor şi avea o audienţă extraordinară, iar pentru că avea această audienţă deosebit de mare, au întrerupt în mod intenţionat emisiunea pentru a transmite nişte imagini extrem de provocatoare, şi de murdare, apoi au continuat cu cuvântul părintelui. Voia să ne spună părintele stareţ să nu ne amăgim pe noi înşine că, uite, acum vorbeşte cutare părinte, hai să-l urmărim şi noi ! De aceea nu avem binecuvântarea să ne uităm la televizor. Este un mijloc care ar fi putut să folosească mult. Poate însă că este profeţia Sfântului Cosma Etolianul care astăzi se împlineşte.
La modul general, creştinul trebuie să ducă lupta sa duhovnicească; în ceea ce priveşte televizorul lucrurile nu trebuie lăsate neschimbate, fiindcă acesta ne vatămă. Am zis: Numai dacă există posibilitatea să fie un canal exclusiv al Bisericii şi să prezinte oameni serioşi, oameni de ştiinţă, ştiri etc. Însă, din moment ce acesta nu există, mai bine este ca în loc să se privească la televizor, să fie ascultate ştirile la radio. Deşi şi aceasta trebuie cu măsură, deoarece poate sta omul cu orele, pierzând timpul.
În general, nu ne ajunge timpul să ne pocăim. Aşa zice Sfântul Ioan Scărarul: timpul vieţii noastre nu ne ajunge să ne pocăim. De aceea, dragostea noastră să nu o arătăm numai prin vorbe, ci şi practic, să nu pierdem timpul: să ne ducem lupta.
Televizorul lucrează cu imagini, iar acestea intră în mintea noastră, spun cercetătorii, în subconştient. Cum pot acestea influenţa viaţa noastră duhovnicească ?
Se întipăresc înlăuntrul nostru, iar apoi revin în mod repetat în mintea noastră şi astfel oamenii, sub presiunea acestora, îşi schimbă caracterul. Ştiinţa susţine că toate influenţele pe care le are omul se înregistrează pe cromozomi. Vă amintiţi ce spunea într-un articol un aghiorit, părintele Petroniu, om duhovnicesc, egumen al schitului românesc Prodromul? A scris un articol în care spunea că aceşti cromozomi sunt de fapt cărţile deschise care se vor prezenta în Ziua Judecăţii. Toate aceste imagini se înregistrează în om. Şi astfel, de acolo ne conduc spre păcat, dacă nu suntem cu luare aminte în cele duhovniceşti sau dacă nu avem frică de Dumnezeu. Iar dacă se săvârşeşte păcatul şi se repetă, atunci apare şi patima.
Aşadar aceste imagini pot să ne determine să facem anumite păcate!
Bineînţeles. Ne bombardează cu gândurile pe care le aduc până ne fac să consimţim cu păcatul. Iar dacă mintea şi-a dat consimţământul (acordul), suntem doar la un pas de săvârşirea păcatului. Chiar şi consimţământul este un păcat.
De curând, în România, au murit trei copii din cauza televizorului. Unui copil (de 13 ani) îi plăceau filmele de groază şi într-o noapte s-a sculat din pat, a luat un cuţit şi şi-a înjunghiat sora de 7 ori. Apoi s-a trezit de-a binele şi a spus că a visat. Nu înţelegea nimic din cele întâmplate. Alt copil s-a aruncat de la balcon, fiind convins că va zbura şi a murit ş.a.m.d. Ce se întâmplă cu mintea copilului în aceste situaţii?
Când oamenii nu au o viaţă duhovnicească viguroasă, când sunt slabi duhovniceşte, slabi în faţa gândurilor, sunt mult mai uşor influenţabili de subiectele acestea şi ajung să li se întâmple cele despre care vorbiţi. Devin, într-un fel, victimele propriei slăbiciuni. Sunt dominaţi, bineînţeles, şi prin conlucrarea diavolului, de propria lor situaţie spirituală, de aceste gânduri-imagini primite de la televizor, şi în continuare trec la faptă, fără chiar să conştientizeze ceea ce fac. Sunt anumite persoane care, fie datorită vârstei fragede, fie datorită unei slăbiciuni sufleteşti, nu se pot opune şi devin victime sau chiar susţinători ai răului şi ai diavolului şi pot face rău atât lor înşişi, cât şi altora. Şi aici, în Grecia, s-au întâmplat lucruri asemănătoare: crime, ucideri, în primul rând de către copii care nu aveau o judecată stabilă.
Se poate vorbi în cazul vizionării tv despre o evidentă înrâurire spre rău?
Bineînţeles. Omul devine ceea ce vede. Omul este influenţabil. Dacă se găseşte într-un mediu al sfinţeniei îşi însuşeşte acea sfinţenie; dacă însă trăieşte într-un mediu păcătos, atunci îşi va însuşi cele ale păcatului. Omul este în fapt o fiinţă ce imită foarte uşor. În aceasta constă stricăciunea pe care o produce televizorul. La modul general, se poate spune că televizorul a distrus multe case. Foarte multe divorţuri au loc din cauza televizorului. S-au înmulţit divorţurile, pentru că cea ce vede omul la televizor ajută la despărţire, la creşterea criminalităţii. Din nefericire televiziunea strică astăzi multe familii. Mare rău!
ΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤΤ
Problemele în viaţa familiei contemporane apar şi din cauza unei accentuate irascibilităţi, a unei nervozităţi aproape patologice de care suferă membrii acesteia. Credeţi că vizionarea tv poate contribui la agravarea acestei situaţii?
Nu chiar în mod direct. Când însă omul se lasă sedus şi cade în păcat, atunci păcatul aduce tulburare sufletească şi neorânduială în viaţa acestuia. Mai departe păcatul săvârşit reuşeşte toate celelalte rele. Şi numai prin încuviinţare la nivelul gândului la ceea ce vede la televizor şi deja începe păcatul. Iar atunci când omul păcătuieşte se pierde şi pacea şi harul lui Dumnezeu. Când omul pierde pacea sufletească atunci apar despărţirile în casa lui. Asta dacă nu are pacea şi smerenia, ca să poată înfrunta ispitele. Un rău aduce alt rău şi aşa suntem duşi spre distrugere – despărţire, droguri… Din nefericire acesta este adevărul crud, amar. Îmi amintesc că am citit că undeva, într-o ţară, cineva a aruncat televizorul pe fereastră şi la nu mult timp l-au imitat toţi vecinii.
Cum afectează fantezia imaginile de la televizor?
Fantezia este puntea diavolului. Aşa ne spun Părinţii. Şi Domnul şi-a însuşit toate cele ale omului, în afară de fantezie. Păcatul incită, aprinde cu putere fantezia, iar diavolul o foloseşte.
Tot ceea ce vedem, în primul rând cele păcătoase, suscită fantezia omului. Iar aceasta îl scoate apoi pe om dintru sine şi îl duce către distrugere. Aceasta este ceea ce se spune că ne scoate din noi înşine. Când Cain l-a omorât pe Abel, s-a tulburat şi a început să i se facă frică, atunci Lui Dumnezeu i-a părut rău pentru Cain şi i-a spus: „Du-te şi linişteşte-te!” Aceasta vrea să ne spună că omul trebuie să se liniştească, să găsească o anumită linişte şi astfel se va vedea pe sine, îşi va veni întru sine. Vine mintea înlăuntrul sinelui, vede care este cu adevărat realitatea şi aşa Îl găseşte şi pe Bunul Dumnezeu.
În schimb, viaţa cotidiană ne scoate din noi înşine prin ritmul rapid pe care ni-l impune, prin zgomotul de tot felul şi mai ales prin televizor. Bombardându-ne cu mesajele sale, printr-o tehnică foarte bine pusă la punct, acesta reuşeşte să ne dezorienteze, să ne conducă mintea acolo unde doreşte, să ne dirijeze starea sufletească, să ne slăbească definitiv şi, practic, ne îmbolnăveşte. Din această cauză aceste efecte la copiii de vârstă mică, ce sunt vătămaţi cel mai mult. Cred că este bine ca oamenii să găsească timpul să se liniştească, să cerceteze cărţile folositoare de suflet, să se roage, să se îngrijească de familie, să-şi sprijine copiii cu un cuvânt bun şi în nici un caz să încline a se uita la televizor pentru a se vătăma sufleteşte.
Deci putem spune că cel ce e creştin cu adevărat trebuie să se împotrivească la cursul general al acestui curent de secularizare, spre a rămâne stabil duhovniceşte şi pentru a avea harul lui Dumnezeu, ca să fie fericit atât în viaţa aceasta cât şi în cealaltă. Adică să trăiască cu bucurie viaţa aceasta, să se bucure de ea cum trebuie, fără a fi rob patimilor; să ducă lupta de care vorbeam, în primul rând faţă de ispita televizorului, şi aceasta, deoarece televizorul este înlăuntrul casei. Celelalte ispite sunt mai mult în afara casei, nu intră aşa de des în contact cu el. Însă televizorul este, din nefericire, în casa creştinului şi prin el toată lumea, toate patimile lumii, toate apar înăuntru acestei lumi asemenea unei jungle spirituale.
Cum ne influenţează televizorul, prin intermediul fanteziei, dorinţele?
Omul cade uşor. Mulţi nici n-au judecată duhovnicească, discernământ. Am putea spune că această slăbiciune de a cădea uşor în ispită e valabilă pentru toţi oamenii. Să nu spună cineva că, uite, eu sunt destul de mare şi nu mă influenţează imaginile pe care mi le prezintă televizorul. Se înşeală acela care-şi lasă sinele nepăzit. Aceia care sunt mai puternici spiritual nu se vatămă aşa de mult, pentru că nu stau mult timp în faţa televizorului. Dar şi cei care doar citesc ziarele trebuie să le vadă cu discernământ, să facă şi rugăciune să-i lumineze Dumnezeu să înţeleagă în mod corect, să cunoască adevărul; nu trebuie primite lucrurile fără să le cercetăm, fără discernământ. Ceea ce trebuie să primească omul fără nici o şovăială, fără măsuri de protecţie, este cuvântul lui Dumnezeu şi al sfinţilor. Toate celelalte trebuie văzute cu grijă, să se caute cele ce sunt folositoare şi acelea să fie ţinute. Cât despre televizor, puţine sunt bune şi foarte multe cele rele.
Oamenii în vârstă petrec mult timp în faţa micului ecran. Au timp la dispoziţie şi spun: „ce să fac atâtea ore ?”
Lucrul acesta este foarte stricător de suflet. Provoacă somn conştiinţei. Şi va sosi clipa morţii şi vom fi nepregătiţi. Iar mintea noastră va fi plină de aceste imagini.
Mulţi consideră televizorul un important mijloc de relaxare. Au probleme, vin de la serviciile lor acasă şi ce să facă altceva ? Uită de toate grijile, privind la televizor.
Da, dar aceasta este o relaxare care poate fi primejdioasă şi chiar păcătoasă, care, în general, nu face bine; în loc să odihnească, îl oboseşte pe om. În schimb, ce putere ar avea, ce ar însemna o relaxare duhovnicească: să se citească o carte uşoară, viaţa unui sfânt de pildă, să se vorbească cu copiii despre sfinţi, să aibă loc discuţii duhovniceşti în familie. Poate asculta cineva muzică bună la radio, în primul rând bisericească, există destulă şi de calitate. Când vrem relaxare şi odihnă, să o facem duhovniceşte, ca să nu lăsăm orişicum sinele nostru. Mai bine citeşte omul ceva decât să stea în faţa televizorului.
Problema este că oamenii vor să uite de griji şi de toate problemele pe care le creează lumea astăzi.
Este foarte periculos lucrul acesta. Foarte mulţi, când au asemenea supărări mari, greutăţi, se refugiază în băutură, pot deveni alcoolici sau găsesc refugiu în mâncare şi astfel se vatămă şi deznădăjduiesc. La fel se întâmplă şi cu televizorul. Problema este ca şi cu struţul, care-şi ascunde doar capul în pământ, crezând că aşa scapă de primejdie. Dar este mai rău aşa. Pe struţ îl sfâşie fiara mai uşor. În mod asemănător păţeşte şi omul care vrea să scape de probleme cu ajutorul televizorului. De aceea e nevoie de rugăciune, tocmai ca să găsească omul refugiul în Dumnezeu. Numai aşa vine soluţia, folosul duhovnicesc, iar greutatea, necazul devine astfel cauza folosului duhovnicesc pentru om, căci printr-o asemenea abordare a necazurilor omul ajunge să se apropie mai mult de Dumnezeu. Iar dacă nu reuşeşte singur, să meargă atunci la duhovnic. Numai să se ducă omul la duhovnic şi să-şi spună problema şi s-a eliberat.
Cândva, aici la noi la mănăstire, un călugăr, cel întru fericiţi Auxenţie, a fost întrebat de un pelerin:
– Când avem gânduri rele, dificultăţi în viaţă, supărări, ce să facem ? Călugărul a răspuns:
– Spuneţi mereu „Doamne Iisus Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” şi fug toate cele de la noi.
λλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλλ
– Dacă totuşi nu fug, ce să facem ?
– Atunci mergeţi la duhovnic, spovediţi-vă şi vor fugi !
Aceasta, cred, este soluţia. Toate celelalte rezolvări lumeşti sunt capcane şi generează situaţii şi mai grele. Când apelează omul la ajutorul unor lucruri păcătoase, atunci se face cel mai mare rău. De aceea trebuie atenţie la problema aceasta. Nu este o soluţie să ne refugiem în televizor. Este catastrofal.
Cum vor înţelege oamenii că diavolul lucrează prin televizor ?
Văzând efectele. Imaginile aduc păcatul, iar în păcat este prezent şi diavolul. În schimb, în virtute şi în poruncile lui Dumnezeu este Dumnezeu. Când suntem înşelaţi, atraşi către cele rele, de fapt, diavolul o face, lucrând prin intermediul imaginilor pătimaşe, căci el este ascuns în ele. Astfel televizorul devine unealta diavolului, iar dacă cineva face începutul, după aceea uşor avansează spre mai rău.
Începutul este greu, căci apoi conştiinţa devine mai flexibilă, mai tolerantă şi nu mai consideră păcatul făcut ca ceva grav, îl ia ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit. Am citit undeva despre un criminal care omorâse mai multe persoane. Mărturisea că la prima crimă i-a fost foarte greu, restul au avut loc cu mult mai multă uşurinţă. Şi, cu avorturile care se fac – cred că doctorii care fac avorturi sunt foarte duri; din nefericire, în Grecia avem mii de avorturi – spun că primul avort este mai greu; după aceea o ia omul „la vale” şi consideră avortul un lucru neînsemnat. Şi este printre cele mai groaznice crime. În primul rând pentru doctorii de azi care, pentru cea mai neînsemnată disfuncţie sau problemă, împing femeile spre avort. Adică conştiinţa suferă o schimbare, vreau să spun, devine mult mai permisivă faţă de păcat şi asta se aplică şi în cazul televizorului.
Oamenii care şi-au călcat în picioare conştiinţa consideră ca pe un lucru vrednic de laudă, o adevărată reuşită, să ajungă cineva să facă păcatul sau să cadă în înşelarea în care ei înşişi se află. Şi astfel păcatul, privit ca un lucru bun, ajunge să se răspândească cu mai multă uşurinţă printre oameni. Aceasta se întâmplă şi în cazul televizorului. În acest fel sunt atraşi şi înşelaţi şi ceilalţi oameni să se uite la televizor şi să facă cele ce acolo sunt considerate bune şi demne de dorit. Televiziunea face conştiinţa omului să devină tot mai flexibilă în acceptarea păcatului ca pe ceva normal şi-l face astfel pe om să se lase mult mai uşor înşelat. Toată această lucrare nu poate fi decât a diavolului.
Am auzit că foarte multe lucruri sunt prezentate deformat, şi chiar lucruri ce privesc religia. Sau prezintă aşa-zise religii sau practicile idolatre, satanice, magice. Orice poţi găsi. Din nefericire, le contrafac cum vor. Noi avem exemplul mănăstirii Esfigmenu, situaţie pe care au exploatat-o mulţi, prezentând-o deformat, iar cei ce conduc canalele de televiziune nu au cercetat bine lucrurile. Cred că se caută ce eveniment ar putea avea audienţa cea mai mare. Nu cercetează cum este exact situaţia. E suficientă audienţa extraordinară. Afară, în lume, aceştia au prezentat imagini cu poliţie, cu prigoniri etc. Nu au prezentat imaginea completă, adevărată a situaţiei mănăstirii în cadrul Sfântului Munte, iar lumea simplă, văzând acestea, s-a ridicat împotriva Sfântului Munte. Acesta este un exemplu foarte simplu, în timp ce există altele mult mai rele. Dar ar fi putut să fie obiectivi. Să fi întrebat Chinotita, conducerea Sfântului Munte, să-şi spună părerea.
De ce cred oamenii atât de mult în televizor ? Spun: „au zis la televizor ! Aşa trebuie să fie.” E ca o lege. Studiile au constatat că, pe măsură ce omul priveşte mai mult la televizor, cu atât mai mult se încred în ceea ce se spune acolo.
Deoarece televiziunea are mulţi adepţi, se creează părerea că ceea ce oferă este corect. Se întâmpla ceva asemănător ca atunci când voiau să-L răstignească pe Hristos. Cărturarii şi fariseii au amăgit întreg poporul şi au cerut să-l elibereze pe Baraba, nu pe Hristos. Mulţimea toată striga: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!”, deşi cu o săptămână înainte îi cântau imne de laudă lui Hristos. Aşa se manifestă mulţimea. Întelegeţi ? Aşa se explică fenomenul acesta: mulţimea este uşor de amăgit de cei rău intenţionaţi, însă nu trebuie nimeni să se lase înşelat. Hristos a spus: „Nu judecaţi după faţă, ci judecata cea dreaptă faceţi !” ceea ce este drept trebuie oamenii să caute şi să reţină şi nu ce zice mulţimea. Dar care este lucrul corect ? La Sinoadele Ecumenice există o omofonie după Dumnezeu; glasul Sfinţilor Părinţi, în mod unanim, anunţă (declară) hotărârea (dogmatică sau canonică) şi în continuare Biserica primeşte (îşi însuşeşte) hotărârea în mod natural ca venind de la Dumnezeu. Nu dictatura mulţimilor neştiutoare în spatele cărora se află, de fapt, demagogii care amăgesc şi atrag. Trebuie să cercetăm care e lucrul corect, drept, să „frământăm” puţin problemele! Să nu le primim de la televizor fără judecată dacă vrem să nu cădem în capcană!
Oamenii se uită mult la televizor. Noi le spunem să nu se uite. Ei răspund că nu mai au puterea să se lase de televizor. Unde să găsească oamenii puterea să ocolească această capcană în care majoritatea înţeleg că au căzut, dar din care nu găsesc puterea să mai iasă ?
În primul şi în primul rând să se spovedească duhovnicului lor. Lucrul acesta le va da puterea; harul lui Dumnezeu îi va ajuta. Ajută foarte mult. Un om care avea această slăbiciune s-a spovedit, a mărturisit-o şi duhovnicul i-a spus că de acum nu mai are binecuvântare să se uite la televizor; iar atunci când vine dorinţa puternică de a te uita, vei spune „nu am binecuvântarea de la duhovnic; voi face ascultare !” Şi asta l-a ajutat să biruiască. De asemenea, este esenţială şi lupta duhovnicească cu noi înşine. Dacă cumva poate omul să ia anumite măsuri (în funcţie de situaţia fiecăruia), să ia aceste măsuri. De pildă, dacă are în cameră televizorul, să-l scoată ! Dacă poate, şi din casă să-l scoată ! De exemplu, un student să încerce să nu aibă în camera sa (tv), să scoată ispita din cameră. Dacă însa, din motive familiale, nu se poate: copiii, soţul sau soţia nu sunt de acord, atunci rămâne încercarea individuală şi mai ales rugăciunea, să-L roage pe Dumnezeu să-l ajute în aceasta şi în toate. Fără luptă nu se poate. Dacă vrea cineva să ducă o viaţă duhovnicească şi să se mântuiască, nu trebuie să-şi lase sinele, să-l predea televizorului.
ttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttttt
În lucrarea pastorală a Bisericii, de la amvon, poate fi atenţionat credinciosul asupra pericolului pe care-l reprezintă televizorul?
Bineînţeles ! Poate, dar cu discernământ. Pentru că situaţiile diferă de la familie la familie. Poate, adică, să spună: scoateţi televizorul din casă şi astfel să se dizolve familii întregi. La modul general poate spune: atenţie ! Să îndemne creştinii la luptă personală duhovnicească şi mai ales la rugăciune. Însă cel mai important lucru pe care-l poate face Biserica este să îndemne continuu pe creştini: „sfătuiţi-vă cu duhovnicul!”
Sfântul Munte a rezolvat problema. Nu există televizor. Cea mai bună soluţie dintre toate. Într-adevăr, mare ispită ! Călugării doar de aceea pleacă din lume. Avem şi „avato” (legea Sfântului Munte care interzice intrarea femeilor) despre care se face mult zgomot în ultimul timp. Televizorul însă cere o luptă continuă, personală şi duhovnicească. Hristos ne-a spus că drumul este îngust şi plin de întristări, drum care conduce însă în Împărăţia Cerurilor şi duce încă din această viaţă, nu din cealaltă. Şi să nu creadă cineva că această cale îngustă şi cu întristări de care ne vorbeşte Hristos înseamnă viaţa de mizerie, probleme şi lipsuri! Când merge cineva pe această cale, Împărăţia Cerurilor este deja înlăuntrul lui, asemenea şi harul lui Dumnezeu şi bucuria cea adevărată. Să nu creadă cineva că urmând această cale va pierde sau va fi lipsit de viaţa aceasta. Din contră, va petrece viaţa aceasta şi mai frumos, eliberat de patimi, liber într-adevăr, va folosi cu discernământ toate cele ale lumii şi ale vieţii acesteia fără să se lipsească de ele şi astfel va câştiga viaţa cea veşnică. În schimb, se va întâmpla contrariul când vom lăsa propriul sine liber (să facă păcatul) şi ne împătimim. În acest fel şi viaţa aceasta o pierdem, deoarece suntem nefericiţi, supăraţi şi întristaţi şi, pe deasupra, ne şi îndreptăm spre iad.
Toată lumea se uită la televizor. Toată lumea vorbeşte despre televizor.
Întâi de toate, dintru început, când copiii sunt foarte mici, părinţii care vor ca să se folosească duhovniceşte şi să trăiască după Dumnezeu, trebuie să nu aibă televizor în casă. Astfel, copiii nu o să se vatăme şi nici nu vor fi învăţaţi de mici să stea lipiţi de televizor, ca să ajungă mai târziu să nu se mai poată dezvăţa. Odată cu trecerea anilor, dacă trăiesc cu rugăciune şi postesc după puterile lor şi au harul Lui Dumnezeu care îi luminează, va face Dumnezeu ca aceşti copii să se izbăvească de acest lup pe care-l numim televizor. Şi va fi o lucrare binecuvântată.
Dacă însă copiii sunt mari, pentru a nu se ajunge la rezultate contrare, atunci este necesar un anumit discernământ. Şi iarăşi, cu multă rugăciune şi atenţie va trebui să urmărească a-i ajuta pe copii: şi cu o mustrare, şi cu un exemplu bun, cu un cuvânt bun. Cu discernământ, fireşte, cu mărire de inimă şi în funcţie de vârsta copiilor.
Dacă copiii sunt foarte mari atunci lucrurile sunt dificile. Este nevoie de multă rugăciune şi smerenie. Să spună: Hristoase, eu am încurcat iţele, n-am putut să fac nimic ca să-mi ajut copilul. Acum ia-i Tu şi Sfinţii Tăi asupra voastră! Vouă vă încredinţez copiii mei. Iar Dumnezeu are felul Lui în care îi va ajuta.
Trebuie discernământ mult şi în toate este necesar în mod deosebit sfatul duhovnicului. Pentru aceasta este nevoie de duhovnic. Căci nu sunt toate situaţiile identice, ci diferă după caz. Sunt diferite şi reacţiile pe care le pot avea copiii. Poate un copil chiar să fugă de acasă pentru un asemenea lucru. De aceea sunt necesare multă atenţie, discernământ şi multă rugăciune. Pentru aceasta duhovnicului trebuie să-i spunem nu numai păcatele noastre, ci şi să ne sfătuim cu el în legătură cu toate problemele pe care le întâmpinăm: cum să înaintăm în viaţă, cum să procedăm cu televizorul şi cu copiii. Trebuie să ne căutăm un duhovnic bun care să aibă experienţă şi care să ne poată călăuzi cu luminarea Lui Dumnezeu. Dumnezeu să lumineze şi să miluiască lumea de astăzi. Mare este focul care s-a aprins în lume astăzi şi cu greu se mai poate stinge. Însă cei care se luptă duhovniceşte vor avea din belşug harul lui Dumnezeu. Acolo unde s-a înmulţit păcatul a prisosit harul. Creştinilor care voiesc să se lupte împotriva televizorului şi în general împotriva păcatului Dumnezeu le va da mai mult har, pentru că astăzi există mai multe greutăţi ca altădată.
Să vă rugaţi şi dumneavoastră pentru noi ca să ne pocăim pentru păcatele noastre şi pentru păcatele poporului. Pentru că noi toţi, mai mult sau mai puţin, suntem responsabili de ceea ce se întâmplă în lume, pentru răutatea care se face prin televizor şi pentru toate celelalte. Fiindcă, atâta vreme cât noi nu avem viaţa care s-ar cuveni, nu vine harul Lui Dumnezeu. De pildă, în familie, când părinţii nu au o viaţă duhovnicească, o viaţă sfântă, devin principalele cauze ale distrugerii copiilor şi al traiului neduhovnicesc din familie. Părintele Porfirie spunea că educaţia copiilor trebuie să înceapă chiar din momentul conceperii copilului. După ce este născut copilul, deja este puţin târziu. Şi are mare dreptate părintele. Când cuplul trăieşte în sfinţenie, harul Lui Dumnezeu se coboară şi asupra pruncului din pântecele mamei. Când există mânie, certuri, probleme, este influenţat într-o anumită măsură şi copilul care încă nu s-a născut; şi cu mult mai mult după naştere. Şi noi, monahii, avem o mare responsabilitate, deoarece nu avem o rugăciune puternică ca să ne ajutăm pe noi înşine şi lumea, totodată. Avem şi noi păcatele noastre, patimile noastre…
Μέ τήν εὐλογία τοῦ πατρός Δαμασκηνοῦ Γρηγοριάτου
