Părintele Ioanichie Bălan s-a născut în ziua de 10 februarie 1930 într-o familie cu mai mulţi copii din localitatea Stăniţa, Judeţul Neamţ. A urmat cursurile şcolii primare şi generale din localitate apoi şi-a continuat studiile la un liceu comercial. La finalizarea studiilor, atras de faima stareţului Sihăstriei, intră în obştea acestei mănăstiri, în toamna anului 1949, la puţin timp după ce stareţul Cleopa Ilie înconjurat de un grup format din 27 de monahi, a fost trimis stareţ la Mănăstirea Slatina. Părintele Ioanichie (fratele Ioan) intră aşadar în obştea acestei mănăstiri într-un moment delicat din istoria acestei mănăstiri. Pe de o parte obştea acestei mănăstiri se înjumătăţise, fiind oarecum slăbită din punct de vedere numeric dar şi duhovnicesc, prin plecarea Părintelui Cleopa şi a celor mai importanţi călugări la Mănăstirea Slatina. Pe de altă parte, în România se instalase deja regimul comunist la conducere, care proiecta planuri de subjugare, compromitere şi discreditare sau chiar desfiinţarea a monahismului şi a BOR. Fratele Ioan Bălan, fiind un om ,,şcolit” pentru vremea respectivă[1] a fost de un real folos Mănăstirii Sihăstria, care aşa cum am amintit trecea printr-un moment foarte delicat. El a fost rânduit, la puţin timp după intrarea în mănăstire, să se ocupe de cancelaria şi aprovizionarea mănăstirii.
Părintele Ioanichie, încă de la începutul călugăriei a avut preocupări scriitoriceşti. În arhiva mănăstirii se păstrează date şi însemnări referitoare la evenimente petrecute în istoria Sihăstriei. Cele mai multe au fost consemnate de el încă din primii ani de mănăstire. A fost călugărit de Stareţul Ioil Gheorghiu în luna aprilie 1953 la Mănăstirea Neamţ, primind numele fostului stareţ şi reorganizator al vieţii monahale de la Sihăstria, Ioanichie Moroi. În acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon. Cu toate ingerinţele şi intimidările securităţii, Părintele Ioanichie şi-a dus la îndeplinire cu mare vrednicie ascultarea încredinţată de stareţul Ioil Gheorghiu. În primăvara anului 1959, la 23 aprilie, Părintele Ioil Gheorghiu era înlăturat din stăreţie şi trimis în viaţa civilă de autorităţile comuniste, după mai bine de 25 ani petrecuţi în această mănăstire. Înlocuit cu Arhim. Maxim Bâtâcă până la 1 septembrie 1959, când stareţ la Sihăstria a fost pus Protos. Caliopi Apetri. Părintele Ioanichie a rămas în viaţa monahală, după emiterea decretului 410 în anul 1959, datorită intervenţiei energice a Stareţului Caliopi, care avea rude şi susţinători în conducerea regională a partidului din zona Neamţ. Stareţul Caliopi a reuşit prin multă diplomaţie să câştige pentru Mănăstirea Sihăstria statutul de ,,azil pentru călugării bătrâni din Moldova”. Prin aceasta, el a realizat două lucruri deosebit de importante pentru acel moment. A adus la Sihăstria un număr mare de călugări bătrâni, neputincioşi din alte mănăstiri, pe care nu avea cine să-i îngrijească, în condiţiile în care tinerii fuseseră scoşi din mănăstire. Situaţia nou creată motiva aducerea unor monahi tineri în Sihăstria în calitate de îngrijitori ai bătrânilor.
Întrucât Caliopi Apetri pe toată perioada stăreţiei, într-o vreme extrem de grea pentru Biserică, a ajutat şi a ocrotit pe mulţi călugări şi călugăriţe, scoşi din mănăstiri în urma decretului, a fost silit de autorităţile comuniste, prin bunăvoinţa unor ,,buni fraţi” din cinul monahal, să părăsească stăreţia Sihăstriei şi mănăstirea în anul 1971. Părintele Ioanichie Bălan, colaborator de bază şi prieten devotat al Stareţului Caliopi, a intervenit prin cunoştinţe şi relaţiile de care dispunea la protipendada vremii, pentru readucerea lui Caliopi la Sihăstria. Faptul acesta a stârnit reacţii adverse cu repercusiuni grave asupra lui Caliopi, care a fost trimis, de ,,canon”, preot-duhovnic la Văratic, dar şi asupra Părintelui Ioanichie, care s-au finalizat cu exilul la Mănăstirea Bistriţa-Neamţ în perioada 1971-1990. În faţa tuturor momelilor, făgăduinţelor şi ameninţărilor regimului ateu comunist Părintele Ioanichie a rămas neclintit, ferm şi cu multă demnitate, fără să-şi vândă sufletul, neacceptând să fie coadă de topor sau vânzător de frate, pentru slavă şi bunuri trecătoare. Părintele a dus lupta cea dreaptă cu un regim tiranic, demonizat, un regim care ţesea, asemenea păianjenului, pânze dese pentru a-şi prinde victimele, le ameninţa viclean şi le urmărea agonizarea, hrănindu-se din teama, din disperarea şi lacrimile victimelor nevinovate. A fost urmărit şi supravegheat, s-a încercat compromiterea lui în ochii celor mai dragi părinţi, pentru ca izolarea să-i facă şi mai greu războiul cu puterile întunericului. Dar s-a dovedit a fi un os prea greu de ros pentru câinii roşii, căci în dosarul de urmărire informativă ei menţionau: ,,Dovedindu-se a fi un element bigot, depăşit din punct de vedere al misticismului, neputând fi folosit nici în scopuri informativ-operativ, propunem închiderea dosarului”.
Părintele Ioanichie Bălan a fost un călugăr cărturar care a îmbinat într-un mod armonios datoriile călugăreşti cu misiunea de duhovnic al cetăţii, de predicator dar şi de scriitor talentat şi cronicar al vieţii monahale. Activitatea scriitoricească a părintelui este deosebit de importantă pentru spiritualitatea ortodoxă, atât prin volum cât şi prin calitatea scrierilor. Şi, lucru foarte important, scrierile părintelui, au fost în acei ani întunecaţi raza de soare ce se strecura prin perdeaua grea de nori, care acoperea sufletele oamenilor. Prin scrierile Părintelui Ioanichie a fost salvat un bogat material duhovnicesc şi memorial, realizat într-o perioadă în care a fost tot timpul urmărit, marginalizat, cenzurat şi prigonit de autorităţile comuniste. Părintele Ioanichie Bălan a fost şi rămâne unul din cei mai iubiţi părinţi duhovniceşti contemporani, mărturie fiind mulţimea adunată la înmormântarea sfinţiei sale când sute de călugări, călugăriţe şi credincioşi au venit să-l petreacă pe ultimul drum pe bunul lor părinte duhovnicesc. Pe parcursul celor trei zile, când ostenitul trup al părintelui a fost aşezat în mijlocul bisericii Mânăstirii Sihăstria, aceasta a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii, monahii şi monahiile, care au dorit să-i citească psaltirea la căpătâi, ca semn al dragostei şi preţuirii lor. Cărturar neobosit, slujitor al cuvântului, povăţuitor de suflete, călugăr smerit şi trăitor în duhul părinţilor de demult, Părintele Ioanichie Bălan rămâne în memoria Bisericii Ortodoxe Române în mod special ca un cronicar al spiritualităţii monahale româneşti. A ştiut să folosească condeiul pentru a consemna crâmpeie din viaţa unor mari nevoitori pe pământ străbun şi a lăsa următoarelor generaţii o dâră de lumină în urma sfinţiei sale.
De la prieten a lui par. Damaschin.
[1] Puţini tineri pe atunci aveau posibilitatea şi capacitatea de a finaliza cursurile unui liceu.
Μέ τήν εὐλογία τοῦ πατρός Δαμασκηνοῦ Γρηγοριάτου
