- Televizorul ca mijloc de misiune îl socotim ceva pozitiv, din acest punct de vedere. Am evitat până acum să ne luptăm cu el cum ar trebui, să vorbim creştinilor ca să îl evite. Şi el există în multe case ale creştinilor. Este un tiran. Şi mulţi creştini înţeleg acest lucru, dar chiar şi cu îndemnurile duhovnicilor cu greu pot să îl scoată din casă, pentru că sunt copiii, zic, merg în altă casă şi nu ştiu ce văd acolo, etc., şi astfel rămâne în casă televizorul. Şi îi vatămă pe toţi. Dar lucrul important este acesta. Aici în Grecia nu ai întâlnit vreo încercare mai serioasă – afară de părintele Augustin Cantiotis, episcopul de Florina, care s-a exprimat împotriva televizorului, poate există şi alţii, să nu îi nesocotesc, dar nu s-a făcut la modul important această informare a creştinilor, că trebuie să nu aibă televizor în casă. Eu am încercat şi cu multe perechi de tineri care şi-au început viaţa avându-mă pe mine ca duhovnic, şi unii au şi aplicat sfatul în viaţa lor. Şi viaţa lor este foarte diferită de a celorlalţi. Iar când aplică cineva aceasta pentru prima dată vede cum se schimbă . Află o libertate în viaţa sa. Ca şi cum s-ar fi eliberat dintr-o tiranie. În afară de asta, televizorul nu aduce nici măcar o informare. Aceasta e o poveste, cum că televizorul informează, pentru că aşa cum veţi vedea şi în studii, imaginea înşeală şi nu auzi cuvintele pe care le spune prezentatorul. Ori cuvintele prezentatorului buletinului de ştiri trebuie să se potrivească cu imaginea. Şi va intra într-o anumită ordine ştirea, analog cu cât de bătătoare la ochi este imaginea ce se arată pe monitor. Şi în sine nu informează. Se informează omul care ştie să citească. O să citească ziarele, o să citească buletinul informativ dacă vrea cineva ceva despre biserică, va lua un ziar bisericesc. Nu va aştepta să vadă ce va arăta la televizor. Acela este numai impresie, aflăm cum este persoana celuilalt. Dar după aceea, nimic. Mai mult, aduce emoţie.
Întrebare: De ce exercită o aşa de mare atracţie asupra oamelinlor? Toată lumea se uită la televizor.
Răspuns: Este această impresie falsă că prin această fereastră pot să văd tot ce e în lume. Este impresia falsă că omul are această putere să meargă oriunde, să asculte orice. Dar ceea ce i se dă în principal, sunt numai anumite lucruri. Cele pe care le aleg câţiva oameni pentru el. Şi prin aceasta în special se face mult rău mai ales în societăţile dezvoltate, cum ar fi America, unde îi pun pe oameni într-o stare de împlinire din punct de vedere economic şi îi duc acolo unde vor ei. În societăţi grozave cum e societatea Americană i-au înşelat pe toţi, mai ales în ceea ce priveşte războaiele pe care le fac, că sunt „drepte”. Aceste lucruri le face televizorul. Aceşti oameni nu citesc, nu se informează. Şi ziarele lor, desigur, sunt într-un oarecare mod încătuşate, dar în principal aceasta se face prin televizor.
Întrebare: Pericolul îl aduce această revărsare de imagini care intră în minte?
Răspuns: Pentru un creştin ortodox, dacă privim duhovniceşte, părinţii spun că ceea ce împiedică foarte mult rugăciunea şi comunicarea cu Dumnezeu este partea imaginativă din suflet. Imaginaţia. Când imaginaţia este foarte activă, are mult material înăuntru, memoria noastră are foarte multe imagini, este imposibil să ne adunăm interior, după cum ne spune tradiţia ortodoxiei noastre, pentru rugăciunea inimii, pentru rugăciunea minţii. Un monah de aici, care se nevoieşte ani întregi în rugăciune, dacă se duce afară şi priveşte într-o după-amiază 2-3 ore la televizor, va avea mari piedici seara când se va duce să se roage. Imaginaţi-vă creştinii care trăiesc afară cu televizorul lângă ei, multe ore să privească, sau chiar şi numai două ore pe zi, cred că nu vor mai putea să se roage cum trebuie. Pot numai să facă o rugăciune de tipic, exterioară. În timp ce dacă scot afară televizorul din viaţa lor, nu numai că îşi asigură timpul – pentru că nu au timp pentru rugăciune – şi au şi puterea să se roage. Din momentul în care se mai linişteşte puţin ziua şi copii, au timp să se roage. Să-şi facă canonul, să spună rugăciunile de seară, să se trezească devreme dimineaţa să-şi facă rugăciunile de dimineaţă. Cu televizorul toate acestea se netezesc. Pentru că aşa este mai ales în Grecia, nu ştiu dacă altundeva este aşa, răul cel mare este că pun foarte târziu anumitele emisiuni interesante, aşa-zise emisiuni interesante. Adică, dacă sunt discuţii de interes public şi altele, le pun să se termine foarte târziu, către ora unu noaptea. Când o să se mai roage omul după aia, când o să mai şi doarmă, când o să se mai scoale dimineaţa devreme să meargă la serviciu. Tot ce ţine de televizor este împotriva vieţii duhovniceşti. Nu există ceva pozitiv pe care să îl pot spune. Chiar şi ceea ce spunem că Biserica îşi poate transmite mesajul ei de la televizor, şi asta eu o pun la îndoială. La un congres la care am participat au fost spuse diferite păreri. Eu, desigur, nu am spus-o pe a mea, dar printre altele am spus că atâta vreme cât Sfânta Liturghie sau predica sau un cuvânt duhovnicesc, o discuţie, sunt în puterea telecomenzii, ele nu pot ajuta. Pentru că dacă cineva deschide televizorul, numai puţin să nu îi placă şi, ţac, va schimba pe alt canal. Sau că imadiat ce se termină aceasta, va vedea apoi altceva. Nu îl va închide. Va vedea şi altceva. Prin urmare, celălalt lucru va anula folosul pe care l-a aflat în primul. Sau e frumos să stea cineva în fotoliu şi să se uite la Sfânta Liturghie? Să vadă imediat în faţa lui Sfintele Uşi, Sfânta Masă, să se facă Taina şi el să stea în fotoliu? Nu e frumos. Când suntem în biserică nu avem o vedere directă. Fiecare are colţişorul său. Este altfel în biserică? Televizorul elimină taina. Şi, desigur, tu eşti în casa ta, cu frigiderul alături, cu televizorul, cu telefonul care sună. Nu poate participa cineva prin intermediul televizorului la Sfânta Liturghie sau la vreo altă slujbă. Cu radioul este altceva. Pentru că nu ai imaginea, poate poţi să te rogi puţin, să participi duhovniceşte. Dar cu imaginea care arată cum îşi face cruce doamna cutare sau cum a cântat psaltul sau cu a pus microfonul, nu te poţi ruga. Numai şi pentru aceste motive eu cred că televizorul nu este un mijloc potrivit pentru Biserică, poate numai dacă face emisiuni speciale pe care le transmite pe casete video şi fiecare le poate vedea independent.
Întrebare: Cum poate fi influenţată viaţa de familie?
Răspuns: Aceasta e de la sine înţeles. O spun toţi oamenii că televizorul ne însingurează. Pentru că atunci când stau şi se uită la programele lor preferate, fiecare la o altă oră sau în acelaşi timp, nu mai au timp să vorbească despre problemele de zi cu zi, să se înţeleagă în legătură cu viaţa lor zilnică, care este un mijloc de unitate în familie. Să vorbească. Să spună copilul despre şcoală, să povestească soţul despre muncă, să povestească soţia despre problemele din casă. Acest lucruri trebuie făcute continuu. De multe ori ele nu se discută, sau se descută cu multă nervozitate şi multă încărcătură, şi astfel familia se destramă. Iar dacă unul vrea să privească un alt program decât celălalt, aceasta devine de multe ori motiv de despărţire.
Întrebare: Cum îi afectează televizorul pe copii?
Răspuns: Pentru copii este o mare rană, aşa cum o să vedeţi şi din studiul pe care îl faceţi. Ce e adevărat e că ei învaţă să asimileze cunoştinţa şi Tradiţia Bisericii prin studiu. Îi face să vadă toate cu un punct de vedere. Dar dacă omul nu vrea să citească, rămâne puţin afară de Tradiţia Bisericii. Dacă un copil iubeşte de mic cartea, acesta poate să ajungă şi bun creştin, pentru că va citi Sfânta Scriptură şi Părinţii. Unul care va vrea numai să privească la televizor, va avea o repulsie faţă de carte. Va privi cartea ca pe o corvoadă. Cred că aceasta e foarte important pentru un copil.
Întrebare: Mulţi spun că televizorul a ajuns astăzi ca o religie. O idololatrie.
Răspuns: Nu cred că este exact idololatrie. Eu o văd mai degrabă ca pe o tiranie. Adică imaginea are o mare putere şi pentru a se elibera de ea şi pentru a-şi afla libertatea, omul trebuie să aibă înlăuntrul său ceva curajos, o hotărâre fermă. Toţi zic că ei îl controlează. Fiecare are falsa impresie că îl controlează. Dar din clipa în care este în cameră, în sufragerie şi cu un buton pe care îl poate apăsa foarte uşor, foarte uşor televizorul îl va domina şi el va deveni rob. Fie numai şi pentru o jumătate de oră în care priveşte. Dar nu pot să spun că aceasta este idolatrie. Aceasta se întâmplă în cazul altor lucruri, cum ar fi cele pe care le prezintă televizorul. Fotbalul, persoanele, astrele. Dar în sine însuşi, acest mijloc este o tiranie. Idolii, idol înseamnă imagine în greaca veche, idolii, imaginile ne domină, nu înţelesurile ne domină. Înţelesurile duhovniceşti pe care ar trebui să le avem. În timp ce imaginile, cu adevărat leagă mintea omului, aceşti idoli îl lasă să gândească. Îl asupresc.
Întrebare: A ajuns un fenomen în lume: copii care privesc la televizor ucid sau se sinucid. Ce se întâmplă în mintea lor?
Răspuns: În special copilul, care nu are judecata omului mare, primeşte imaginea fără discenământ. O vede ca pe un comportament permis. Atâta vreme cât vede la televizor că atâţia oameni în vârstă ucid, lovesc sau fac lucruri imorale, se obişnuiesc cu acestea, devin chiar dependenţi apoi. Şi devreme ce nu a primit întreaga educaţie, pentru a avea în sine anticorpii morali ca să ştie că acest lucru sau acela nu sunt în regulă, priveşte de mic şi apoi face foarte uşor. Este foarte simplu. Este o dominaţie a imaginilor, în modul acesta este cu adevărat idololatrie. Imaginile domină sufletul său... cu siguranţă diavolul lucrează. Cred că toate acestea în Americam, acel masacru din şcoli şi celelalte, au fost lucrare demonică. Cu siguranţă acei copii au fost sub lucrarea diavolului. Un motiv în plus, deoarece nu erau ortodocşi, nu aveau viaţă liturgică, nu aveau blindare împotriva diavolului. Dar ceea ce e important e că televizorul transmite răul. Ştire nu înseamnă o faptă bună, o binefacere, un dar. Carul de televiziune nu o să se deplaseze să filmeze ceva bun. O să transmită numai relele. Crimele, tâlhăriile, şi de asemenea marile catastrofe. Iar omul poate să îşi piardă credinţa. Vede în fiecare zi cutremure, inundaţii, toate relele care există în lume. Dacă nu are credinţă tare poate spune la un moment dat: „Unde este Dumnezeu?”. Ceea ce e opus acestora nu există. Să arate şi binele. Harul lui Dumnezeu la mulţi oamenii există în lăuntrul sufletelor lor şi aceştia fac fapte bune. Există mulţi oameni sfinţi. Creştini ortodocşi care se nevoiesc în întreaga lume. Acestea nu le arată televizorul! Special arată răul. Şi în special influenţa americană, chiar dacă noi nu suntem rasişti sau antiamericani, totuşi ea domină în întreaga lume. Vedem că există Hollywood şi trasmite numai ucideri. În orice film există şi un omor şi o imoralitate. În timp ce există poate şi alte filme din alte ţări, care nu au atâtea ucideri şi imoralităţi. Toate posturile de televiziune le aleg pe acestea. Încă un motiv pentru care nu trebuie să avem televizor în casă. Este vechiul Coloseum, amfiteatrul roman în interiorul casei noastre. Şi acela făcea exact acelaşi lucru. Ucideri, circ, pâine şi circ pe care le cereau romanii idololatrii. Acesta este mult mai mult decât acela, în casa noastră. În sufrageria noastră.... Este cea mai mare armă a diavolului în epoca noastră. Şi spun aceasta după ce m-am convins. Prin aceasta el îi ţine pe oameni departe de adevăr şi departe de Dumnezeu. Secolul al XX-lea a reuşit să schimbe lumea. Vedem acum că, şi în treburile internaţionale, în cele politice, posturile naţionale ale fiecărei ţări sunt un mijloc de dirijare a oamenilor, care imediat ascultă. Ceea ce spunem despre Apocalipsă, că antihristul va avea un mod de a-şi impune voinţa asupra întregii planete, prin intermediul televizorului va fi. Nu pot să îmi imaginez un alt mijloc.
Unii Părinţi care au vorbit despre proorocia lui Daniel... Cornul va fi antena. Este o interpretare foarte puternică.
Μέ τήν εὐλογία τοῦ πατρός Δαμασκηνοῦ Γρηγοριάτου
