.JPG)
Unele familii creştine au un program selectiv de vizionare TV. În fapt, vizionează doar anumite emisiuni. Alţi creştini nu privesc deloc la TV. Totuşi, pentru cei din lume, bine este să privească doar emisiunile care sunt cu adevărat bune. Acestea să fie însă verificate, să fie bune şi folositoare. Vizionarea TV trebuie să fie rară. Am mai spus: creştinii nu sunt spectatori ai acestei lumi. Avem multe de făcut. Timpul este preţios şi vedeţi cum trece. Dacă i-am zice cuiva să scrie zilnic 10 pagini, câte pagini ar scrie într-un an, dar în 10 ani, dar în 50 de ani? Totuşi e posibil să treacă 50 de ani şi să nu scrie nici măcar o pagină! Vedeţi cum se poate pierde timpul dacă ne ocupăm cu lucruri nefolositoare?
Poate fi tulburată mintea omului de către televizor?
Imediat ce a apărut televizorul, cel mic, alb-negru, toţi au înnebunit. Şi-au lăsat treburile, slujbele, orice şi făceau priveghere de toată noaptea ca să privească la televizor. Apoi a apărut televizorul color, apoi cel mare. Acum există televiziunea prin satelit, internaţională. Plătesc şi se uită. A înnebunit lumea. Acum nu se mai poate opri asta. S–au rupt zăgazurile. Acum se uită la orice cu ajutorul internetului. Şi ce nu văd?! Problema este că se pierde mult timp şi vom da socoteală despre asta. Şi toate acestea pe care le vedem nu doar că nu mântuiesc, ci aduc sminteală, osânda, iadul. În fond, lumea se demonizează.
Viaţa noastră trebuie să fie pocăinţă, simplitate, curăţie, participare la Tainele Bisericii, să ne împărtăşim des. Aşa au trăit Hristos şi apostolii Săi. Şi astăzi de ar fi trăit, aceeaşi vieţuire ar fi avut. Hristos este acelaşi, nu se schimbă. Dacă noi trăim duhovniceşte, televizorul va ajunge să fie uitat într-un colţ, nefolosit, şi subiectul ar fi închis. Pentru cei care nu duc o viaţă duhovnicească, subiectul rămâne deschis. Nici nu îl pot închide. Patimile îi forţează să privească la TV. Diavolul, de fapt, este cel care se foloseşte de patimile lor, îi pune să se uite la TV. Patima este locţiitorul diavolului. Diavolul pleacă şi lasă patima în urma lui. Îi zice acesteia: „îngrijeşte-te tu să faci ceea ce fac eu”. Prin urmare, când învingi patima, scoţi din minţi şi pe diavolul al cărei loc era ţinut de patima respectivă. Şi când biruim patimile, atunci ne vom lupta doar cu demonii şi când vom birui şi pe demoni, atunci ne-am eliberat şi am ajuns la nepătimire. Nu este lesne să ajungi la nepătimire.
În ce măsură credeţi că televiziunea poate înrâuri rugăciunea?
Uitându-ne la televizor pierdem un timp preţios şi nu ne mai îndeletnicim cu rugăciunea şi cu cugetarea la cele sfinte.
După vizionare este greu să te mai rogi, căci vom continua să ne gândim la ceea ce am văzut. De obicei, oamenii de televiziune (actorii etc.) nu au o viaţă duhovnicească, nu iau parte la viaţa Bisericii. Şi de aceea nu Îl transmit pe Hristos. Astfel că ceea ce transmit, ispita adică, intră în mintea telespectatorilor şi apoi creşte lupta interioară şi se întăreşte valul ispitelor. Ca şi când am avea un vânt înlăuntrul nostru (grijile, problemele, patimile). A venit vântul televiziunii, se stârnesc şi mai tare vânturile din noi, creşte şi valul. Furtuna se înteţeşte.
Pentru cei ce au o viaţă duhovnicească, nu există această temă de discuţie, nici a radioului, nici a televizorului. Aceştia se străduiesc să ducă o viaţă precum părinţii din vechime. Şi asta nu înseamnă că sunt în urmă cu tehnologia, cu civilizaţia şi cu progresul. Nu. Noi alegem liber modul propriu de viaţă.
Cum pot oamenii să evite mai bine această ispită?
E foarte dificil acest lucru pentru că televizorul aduce o mare desfătare şi anume faptul că poţi vedea simultan imagini din toate colţurile lumii. Cu alte cuvinte, omul e fermecat de faptul că vede oameni prin intermediul televizorului. Nu sunt doar cuvinte, vede şi oameni. Şi ceea ce vede, de multe ori este real.
Îmi zice cineva: „Mă uit noaptea la televizor până la 15 ore, mă culc la 6 dimineaţa şi mă trezesc la 3 după amiaza”. Are bani, nu asta e problema, nu e nevoie să muncească. Nu asta e problema. Aşa trăiesc mulţi oameni. Câte ore pierde priveghind în faţa televizorului pentru a privi lucruri păcătoase. Dacă dedica atâtea ore pe zi lui Dumnezeu, atunci ar fi devenit sfânt. O rugăciune nu poţi să faci. Nu te lasă patimile şi diavolul. Aceasta este puterea pe care o are televizorul. Cu toate acestea, seara nu te războieşte (diavolul), te lasă să priveşti liniştit la televizor.
De ce pierd oamenii cu atâta uşurinţă timpul la televizor?
Televizorul are o mare putere de seducţie, de atracţie. Când e înfometat omul, există un fel de mâncare foarte bun pe care îl mănâncă cu poftă şi plăcere. E vorba de linte. Când nu îşi place, dar nu ai altceva de mâncare, ori te forţezi s-o mănânci, ori nu o mănânci deloc. Televizorul însă a fost făcut astfel încât să satisfacă toate patimile oamenilor.
Îmi zicea un preot:
– Nu aveam televizor. După o vreme ne-am luat. Ne uitam doar la cele bune. Acum ne uităm şi la cele rele:
– Cum îţi vei face rugăciunea seara, îi zi eu?
– Nu mă rog.
– Atunci cum vei sluji dimineaţă fără rugăciune?
– Ce să facem, zice el, suntem funcţionari.
Aşadar seara televizor, fuge rugăciunea şi studiul, iar dimineaţa liturghie! Se potrivesc lucrurile acestea? Cum ne vom mântui? Preoţia secolului XXI şi XX. Realitatea este că mintea nu mai e luminată şi patima devine tot mai puternică. Căci, uitându-se oamenii la televizor, se înmulţeşte, se înmulţeşte, se înmulţeşte patima.
Este trist, căci au zis Părinţii: când dispare cu totul ruşinea, atunci vine sfârşitul lumii. Ca şi în vremea sodomiţilor şi a gomoriţilor când lucrurile erau pervertite, erau întoarse pe dos. Însă atunci oamenii aveau încă ruşine şi erau îmbrăcaţi din cap până în picioare. Păcatul îl făceau noaptea, nu îi vedea nimeni. Dar astăzi, zi şi noapte şi nu doar zi şi noapte, ci se mai şi promovează oficial. Păcatul se promovează oficial. Prin urmare, nu doar că nu mai există deloc ruşine, dar există nesimţire, neruşinare, nefrică de Dumnezeu, luare în râs a celor sfinte şi batjocură. Aceasta este realitatea crudă, aceasta este provocarea zilelor noastre. Iar lumea se bucură, aprobă şi acceptă în mod public toată această mizerie. Astfel că nu mai luptă nimeni împotrivă, nu mai mărturiseşte nimeni.
Până la urmă, pe tăcute, aproape toţi se uită la televizor. Şi aceasta pentru că în profunzime, puţini duc o luptă duhovnicească. Pentru cel ce cu adevărat luptă duhovniceşte şi se pocăieşte nu există termenul televizor. Cum ar veni să îţi plângi păcatele, să te lupţi să-ţi curăţeşti mintea de păcate şi, totodată, să-ţi hrăneşti patimile, uitându-te cu plăcere la cele pătimaşe transmise de televiziune, păcătuind, în fond, cu mintea.
Totuşi, această patimă este teribilă. Dacă cineva se obişnuieşte cu ea, cu greutate se va izbăvi. Se va izbăvi, dar e nevoie de ajutor şi îndrumare. Cel mai greu este să ştii că ceilalţi se uită la televizor şi tu nu te uiţi. Patima este foarte mare. Dar nu trebuie să-i invidiem pe cei ce privesc la televizor. Trebuie să ne pară rău şi să-i plângem pe aceştia. Din nefericire, vrăjmaşul le întoarce pe dos şi în loc să-i plângem îi invidiem.
Dacă cineva duce o viaţă duhovnicească, deja este lămurit privind problema televizorului şi nu mai este pericolul de a cădea în capcana acestuia. El abia apucă să-şi rezolve treburile, să împlinească cele ce ţin de viaţa duhovnicească, unde să mai aibă timp şi pentru televizor. Este lăsat de o parte.
E ca şi cum ai spune unui înger:
– Încetează puţin să te rogi şi să lauzi pe Dumnezeu ca să te uiţi la televizor!
– Dar toate astea sunt false şi deşarte. Lucruri ale diavolului, o să-ţi răspundă el.
Iar dacă spui diavolului:
– Poţi să te uiţi la TV?
– Nu, răspunde el.
– De ce?
– Nu apuc!
– Nici tu nu apuci?
– Nu apuc să mănânc oameni.
– Aaah, aşa deci! Şi cum îi mănânci?
– Şi cu ajutorul televizorului.
Aaah, de aceea nu te uiţi la televizor. Pentru că faci ceva şi mai rău.
– Bineînţeles!
Ce face diavolul? Toată casa să se uite la televizor. Acesta, însă, nu se uită. De ce nu se uită? Pentru că nu e gelos pentru ceea ce fac oamenii. Duhurile nu sunt geloase. Nici nu-şi zic: „de aveam trup ca să păcătuim, să mâncăm plăcinte, prăjituri etc.” Aşa cum zicem noi. Nu sunt geloase. Omul, pentru că are şi trup şi duh, are gânduri amestecate. Duhurile însă au doar gânduri netrupeşti, neamestecate. Adică, diavolii au gânduri păcătoase neamestecate, dar nu şi pământeşti sau lumeşti. Doar gânduri păcătoase. Doar gânduri, nu doresc cele pământeşti, pentru că sunt lipsiţi de trup.
Pot să fie invidioşi pe oameni pentru virtuţi?
Fireşte că sunt invidioşi, de vreme ce au mereu răutate şi invidie.
Aţi auzit? Este anunţată inventarea televiziunii tridimensionale. Poartă nişte ochelari speciali şi în timp ce vede cineva o fată la televizor simte ca şi cum ar mângâia-o. Simte că o pipăie. Sau simţi că zbori în aer, în spaţiu. Toate astea sunt pseudosenzaţii. Nu are importanţă că sunt false, fiindcă din moment ce le simte, omul le trăieşte ca fiind aievea şi le doreşte pentru plăcerea pe care o produc. Vedeţi până unde s-a ajuns! Televiziunea tridimensională este cumplită, nimicitoare pentru suflet pentru că aduce „păcatul electronic”. Înţelegeţi? Noul sistem va fi mult mai dăunător. Înşişi oamenii de ştiinţă îşi pun problema: de ce se inventează toate astea şi oamenii le folosesc în dauna lor?
Adică ceea ce făcea înainte diavolul cu imaginaţia, aşa fac acum oamenii cu mijloacele electronice?
În curând vom avea telefoane mobile cu imagini, adică în timp ce vom vorbi, vom putea să ne şi privim. Eu te voi vedea pe tine şi tu pe mine. Pentru că la televizor doar eu văd, celălalt nu mă vede. Adică oriunde o să dai telefon, o să-l vezi şi o să te vadă! Nu e teribil? Şi acest lucru va avea şi folosinţă bună şi rea. O să fie mare binecuvântare să vezi faţa cuiva care este atât de departe în America, în Australia sau în altă parte. Da, dar mai târziu vom vedea şi alte lucruri...
Întotdeauna este amestecat rodul binelui cu al răului. Se face şi o folosinţă bună şi una rea. Înţelegeţi că a pus Dumnezeu pomul binelui şi al răului. Nu există rău. Pomul era numai al binelui. Stă scris asta. Unii îndrăznesc să spună că Scriptura scrie minciuni. Scrie adevărul! Dar, dacă o iei după literă este o minciună. Nu a făcut Dumnezeu pomul binelui şi al răului. Dumnezeu nu a făcut răul. Stă scris, dar nu e cum este scris. Dacă o iei după literă, este minciună. Înţelegeţi! Este o experienţă lucrul acesta. Dacă îl foloseşti spre bine, este al binelui. Dacă îl foloseşti spre rău, este al răului.
Prin urmare este o problemă de distincţie, de pricepere. Este o problemă de libertate şi de iniţiativă personală. Dacă omul este luminat de Dumnezeu, face folosinţă spre bine. Dacă însă face folosinţă spre rău, pierde harul lui Dumnezeu. Din cauza asta şi îngerii s-au făcut diavoli. Şi-au folosit mintea spre rău. Şi vedeţi că Hristos lasă să se facă şi cele rele. Nu împiedică răul şi asta ne sperie. Ceea ce vreau să fac o să fac până la urmă. Nu mă va împiedica Dumnezeu. Mă poate împiedica pentru puţin pentru că sunt om şi mă pocăiesc, dar dacă insist se va întâmpla până la urmă. Prin urmare, ceea ce vreau să fac, o să fac până la urmă. Fiţi atenţi unde s-a ajuns! Deci, dacă vrem să ne mântuim, ne vom mântui. Cu smerenie şi frică de Dumnezeu.
Ce zicem noi acum în puţin timp vor fi ca ale extratereştrilor, nu o să ne mai asculte nimeni. Şi dacă o să le mai zici şi dacă nule mai zici, cine le va mai pune în aplicare? Pentru ce să le punem în aplicare, te vor întreba?
Sunt foarte grave lucrurile pentru că, după cât de repede evoluează tehnologia computerelor la nivel mondial, în 5-10 ani toţi, în special bărbaţii, se vor ocupa cu computerele continuu, continuu, continuu. Aceştia sunt budişti, satanişti. Nu este deştept bărbatul care nu e ortodox. Mintea lui are o problemă. Nu e ortodox, nu e deştept.
Din moment ce îşi foloseşte mintea strâmb, toate pe care le face vor ieşi strâmbe. E o mare problemă deci. Dacă lasă Dumnezeu să mai trăim alţi 30-50 de ani, mă tem de ceea ce vom vedea. Vom vedea lucruri pe care acum nu ni le putem imagina. Aşa cum cei care au adormit cu 50-100 de ani înainte nu-şi imaginau cum noi vom învăţa şi vom vedea atâtea lucruri. În 10, 20, 30 de ani vom vedea lucruri pe care astăzi nu îndrăznim să ni le imaginăm.
Μέ τήν εὐλογία τοῦ πατρός Δαμασκηνοῦ Γρηγοριάτου
